Primele 3 zile postpartum

Primele 3 zile postpartum

Primele 3 zile postpartum

    Felicitări dragă mămică, ai trecut cu brio și peste acest test al vieții. De acum în acolo în fața soțului și al copilului tău ești… o Eroină! O Eroină care încă mai are atâtea și atâtea de înfruntat.

Ai ajuns  acum într-un salon micuț, unde pe pat respiră și se mișcă alene un pui de om, te uiți la el  și încerci să te autoconvingi că acest omuleț timp de 9 luni, a crescut în burta ta! E atât de dulce când doarme… îl admiri și nu te poți sătura.

Totul e bine și frumos până ce bebelușul tău începe să plângă, și de aici se începe adevărata poveste: de ce plânge? Îi este foame? Trebuie schimbat? Da cum corect să-îl poziționez la sân? Da poate are colici? Pe cine să chem în ajutor? Și șirul de întrebări retorice ar putea continua.

Mie,în acele 3 zile petrecute  în spital cel mai dificil mi-a părut poziționarea corectă și alimentarea bebelușului cu sân.  Atunci am înteles că de fapt, cei  10 ani de studii în medicină erau un „nimic”, odată ce eu nu-mi puteam pune copilul la sân. Până și asistentele din secție se uitau la mine cu o oarecare nedumerire: – cum asta să nu-ți poți pune copilul la sân?…. – Cum, cum??? -Iaca așa!!! Pentru mine aceasta era din categoria „misiunilor imposibile” la moment.

Iar ultima noapte dormită acolo, a fost una specială de tot! Toți bebelușii din secție plângeau, îmi trezeau și boțul meu de aur, care desigur ținea cu toată dorința să-i acompanieze. Plânsete la fiecare 10 minute, lapte nu era (adică greu s-a pornit secreția de lapte) nu-mi reușea să o pun normal la sân, nu aveam pe cine să chem în ajutor, căci toți erau pe treabă în seara aia.

A venit  într-un final și dimineața mult așteptată,  Andreea doarmea și eu o priveam, întrebările nu știu de ce continuau să apară: oare… nu doarme prea mult? (deși avea vreo 30 de minute de când adormise),  da respiră?,  da oare nu îi este frig?,  poate să o iau în brațe?, etc..

   Au trecut acele zile, mult prea repede au trecut…

    Acum Andreea doarme în pătuțul ei, acasă și în capul meu iar apar zeci de întrebări: Doamne, ce am făcut eu oare de am primit-o pe ea în dar? Mâine oare cu ce să ne ocupăm interesant? Ce pot să-i gătesc la prânz? Oare v-a dormi toată noaptea? Tati, așa-i că e mai mult decât frumoasă?, etc..

 

eumamica

Copii

No description. Please update your profile.

2 Comments

Domnița

octombrie 31, 2017 at 9:04 am

Frumos articol, m-am întors și eu cu placere și nostalgie în acel început de-a dreptul miraculos, acum, atunci însă, plin de fel de fel de emoții!

    eumamica

    noiembrie 6, 2017 at 2:01 pm

    Mă bucur mult Domnița că ți-a plăcut. Timpul zboară foarte și foarte repede…
    Eu o privesc pe Andreea și nu-mi vine a crede ce mare e.

Leave a Reply to Domnița Anulează răspunsul