Egoismul la copii

Egoismul la copii

Egoismul la copii

Începând cu vârsta de 7-8 luni, când am început a merge cu fiica mea pe la terenurile de joacă, am observat că era mereu atrasă de jucăriile altor copii. Mereu mă trăgea de mână acolo unde vedea jucării și încerca cu tot dinadinsul să le primească. Eiiii, ok… până la urmă obținea ce își dorea!!! Iar când să mergem acasă și normal că totul trebuia reîntors la copii, iar aici ea își manifesta necazul ei și mai tare: bocete, lacrimi, jale și tot așa!

Atunci îmi părea hai să spunem așa… o chestie firească. E bebeluș încă, vede alte jucării, mai colorate, mai frumoase, mai interesante și normal că vrea să le încerce.

Iată că am trecut și de vârsta de 1 anișor, copilul meu nu sa schimbat deloc! Vrea mereu jucăria vecinului. Dacă mami ia un măr și îl taie în 2 jumătăți (una mie și una pentru ea) atunci ea vrea anume mărul din mâna mamei și plus deja cel pe care ea deja l-a primit. Totul trebuie să fie al ei și gata! Nu vrea să se împartă cu nimeni și nimic! Tot încerc să o învăț să se împartă cu tot ce are… însă până când dau de eșec.

Astfel am ajuns la definiția de Egoism, și anume egoismul la copii! Iată că vin deci cu ceva informații (pentru mine au fost foarte utile) pentru părinții care poate se confruntă cu aceeași problemă la copil:

Egoismul copilului este firesc în primii ani de viață. Unii părinți se îngrijorează (exact ca și mine) și încearcă să ia măsuri, încă de la primele accese ale simțului proprietății la copil. Acești părinți se sperie și se grăbesc. Micuțul riscă să dezvolte o nesiguranță de sine foarte profundă, care ar putea sa-i complice viața și relațiile, când v-a mai crește.

Toți părinții se confruntă cu egoismul copilului, în situația în care acesta vrea ceva ACUM și se manifestă ca și când dorința lui ar trebui să fie lege. Cere, insistă, plânge, țipă, ia din mâna altui copil. Soluția este ca părintele să îi repete ca va putea avea acel lucru, doar că un pic mai târziu. Nu, nu pare o solutie eficientă deloc… deoarece prea puțini copii se supun din prima. Totuși, aceasta rămâne cea mai sănătoasă abordare. De ce, atunci, copilului îi vine atât de greu să accepte că nu toate sunt ALE LUI, acum

 

      „Educația obligă copilul să îsi controleze impulsurile, ceea ce înseamnă, într-un anume sens, să se opună lui însuși. Ce înseamnă la vârsta de doi ani sa amâni o satisfacție?  Amânarea unei dorințe urgente necesită o asemenea concentrare, încât copilul trebuie sa își mobilizeze toate resursele de energie pentru a se opune dorinței. De obicei, copilul de aceasta vârstă nu poate aduna suficient rezistența la propriile impulsuri, când acestea sunt foarte puternice.” (Selma H. Fraiberg, in „Anii magici. Cum sa intelegem si sa rezolvam problemele copiilor”)

Pe măsură ce cresc și se apropie de vârsta școlari, copiii se desprind încet-încet de egoism. O forma încântătoare de egoism al copilului ajuns la trei-patru ani (vârsta când deja socializează mai mult), este cea pe care o manifestă cu ceilalți copii.

Copilul egoist: Prevenție și remedii încercate

Sunt doua metode verificate și 100% sigure, de a preveni și de a remedia egoismul copilului. Prima se referă la exemplul părinților ( ajutorarea copiilor orfani, vagabonzilor, donații periodice, etc.)

Al doilea remediu încercat, pentru egoismul copilului, constă în integrarea copilului într-o comunitate. Orice egoism își găsește leacul aici, într-o manieră cât mai firească. Copilul trebuie să împartă și trebuie să își aștepte rândul, dacă dorește un lucru ce nu îi aparține. Va oferi din ce are el, chiar dacă la început o va face la schimb, sau numai cu cei pe care îi place. Dăruirea este stimulată. În plus, copiii se dezvoltă în ritmuri diferite. Cei care încă țin cu dinții de lucrurile lor vor vedea la cei mai altruiști ce înseamnă să împarți, să oferi și să primești. Vor avea exemplu. Iar învățarea se face prin imitație…

 

 

eumamica

Copii

No description. Please update your profile.

LEAVE COMMENT