Prima dată sunt mamă – 5 sfaturi utile pentru tine!

Prima dată sunt mamă – 5 sfaturi utile pentru tine!

Prima dată sunt mamă – 5 sfaturi utile pentru tine!

Pentru prima dată sunt mamă!!! Senzație echivalentă COSMOSULUI, în special când acest copil este dorit/așteptat!

Toate femeile sunt cuprinse de emoții la gândul că foarte curând vor deveni mame pentru prima dată, emoții care pot varia de la nerăbdare, fericire, până la neliniște, teamă în fața a ceva nou și necunoscut. În timpul celor 9 luni de sarcină putem citi sfaturi contradictorii, teorii care se bat cap în cap, informații care nu fac nimic altceva decât să ne aducă și mai multă nedumerire. Cu fiecare săptămână trecută devenim tot mai alarmate legate de tot: mergem de zeci de ori la ecografie (poate chiar mai des, decât la mama acasă), cumpărăm pentru bebe lucruri/chestii inutile (dar care în schimb ne fac pe noi fericite), pregătim valiza pentru maternitate de nenumărate ori (și într-un final tot nu punem ce trebuie în ea), și multe multe alte activități care devin nostime însăși pentru noi.

 

 

Iată 5 sfaturi simple care ar putea să te ajute în minunata călătorie, spre a deveni MAMĂ:

1. Ai încredere în tine! Nimic nu te poate stabiliza mai mult decât încrederea în tine, în ceea ce simți, ceea ce știi, ceea ce poți face! Crede în afirmația „VOI FI O MAMĂ EXTRAORDINARĂ” și concentrează-te să stabilești o legătură profundă cu bebelușul tău, mai degrabă decât să urmezi indicațiile altora (în special sfaturile venite din partea rudelor), să urmezi în tocmai informațiile de îngrijire a copilului din cărți sau din alte tratate de specialitate.

2. Nu te lăsa destabilizată de concepții false și teorii sterile precum că bebelușul trebuie să aibă „program de supt, de dormit, de veghe, că trebuie să devină cât mai repede independent, că trebuie să adoarmă singur și să doarmă neîntrerupt întreaga noapte”. Ascultă-ți copilul!!! El are nevoi simple, dacă știi să i-le îndeplinești și să ai încredere în el, în loc să-l primești ca pe ceva ce funcționează greșit și trebuie reparat, TOTUL VA FI BINE!

3. Lasă-te ajutată draga mea! Atât de partener, cât și de rude (mama/sora/mama soacră/prietenii), de oamenii care real vor să te ajute. Prima greșeală a multor mame devenite recent, este că tind să devină „mame eroine”, să facă ele totul, începând cu îngrijirea copilului și terminând cu păstrarea ordinii în casă. Nu-ți fie frică să-l lași și pe tata să îngrijească bebelușul, astfel vor avea și ei o relație mai bună pe viitor și de asemenea și relația dintre voi va fi mai armonioasă.

4. Nu achiziționa tone de lucruri inutile! În sensul de a nu cădea în plasa industriei publicității pentru copii, promovându-și produsele ca ceva indispensabil fiecărui bebeluș. Ca mama neexperimentată ești tentată că toate produsele/gadget-urile lansate pe piață sunt absolut necesare și toate contribuie la buna îngrijire și dezvoltarea armonioasă a copilului tău. Deci fii atentă ce cumperi și pentru „cine cumperi”!!!

5. Învață să trăiești fiecare clipă! Multe mame (și eu în mare parte) au tendința de a grăbi lucrurile: „să stea mai repede în funduleț, să meargă singur de-a bușelea, da de-ar începe odată a vorbi, să înceapă să mănânce singur, să se învețe odată să facă la oală”, etc….. Practic, noi mamele, uităm să ne bucurăm de o etapă așteptând-o cu nerăbdare pe alta!!!! Deci trăiți sincer și în prezent alături de copiii voștri!

Eu sper mult că v-a plăcut acest articol și cel mai important, să vă fie de folos! Ne puteți scrie în comentarii experiențele voastre legate de „PENTRU PRIMA DATĂ MAMĂ”.

 

eumamica

Sfaturi

No description. Please update your profile.

LEAVE COMMENT