Modelingul în rândul celor mai mici

Modelingul în rândul celor mai mici

Modelingul în rândul celor mai mici

Modelingul este una dintre cele mai căutate cariere pentru copiii de orice vârstă. Actualmente „copilul-model” a devenit tot mai răspândit printre tinerii părinți, căci până la urmă fiecare își visează copilul  pe coperta unei reviste, pe un panou-publicitar, filmându-se într-un spot video, etc.

De la ce vârstă poate face copilul modeling?

Vârsta potrivită de la care copilul tău poate începe această carieră depinde foarte mult de personalitatea lui. Specialiștii recomandă să înscrii copilul de foarte devreme (de când e bebeluș mai exact) la o agenție de modeling, astfel el va devenit mult mai liber și mai sigur pe sine în cadrul sesiunilor foto/pe platourile de filmare.

Însă până a ajunge modele cu renume, părinții tind să-și îmbrace copii cu mult stil și rafinament, în pofida faptului că investițiile financiare sunt suficient de mărișoare. Eu ador copii ‘chitiți’, îmbrăcați cu gust sau asortați vestimentar cu părinții.

O să trecem în revistă doar câțiva din cei mai stilați copii ai momentului! Deci priviții, urmăriții și inspirați-vă!!!

1. Stefania – 3 ani, este cireașa de pe tort a familiei Buraga! Este sufletul frumos, luminos și bun care a făcut 2 oameni împliniți. Adoră cărțile și… oglinda! Îi place să cocheteze și să facă poze, iar mama Olesea și tata Ion încearcă să-i ofere un viitor cu multe amintiri frumoase. Achiziții vestimentare mami îi face foarte des (nu e săptămână ca să nu îi cumpere ceva), hăinuțele sunt cumpărate de pe internet. Sfatul părinților pentru micuța Stefania: FII AȘA CUM EȘTI – MINUNATĂ!!!

 

 

2. David – 1 an și 6 luni, deși este destul de micuț, el începe să-și arate o personalitate puternică (ne spun părinții). Este foarte energic, ambițios și încăpățânat. Este foarte sociabil, sare în brațe la oricine și zâmbește atât de frumos… Mami Lily , ne spune că nu s-a gândit dacă vor ca băiețelul lor să-și facă o carieră în modeling, e încă prea micuț și e băiețel, și ei nu sunt la fel de cocheți ca fetele. A participat la o sesiune foto pentru un brand turcesc de hăinuțe pentru copii și a mai avut o propunere să plece peste hotare pentru o altă sesiune, părinții au refuzat pentru că totuși încă e mic pentru astfel de călătorii. Are foarte multe hăinuțe, chiar dacă e băiețel. Părinții spun că nu am calculat niciodată cât au investit în achizițiile lui vestimentare, dar mereu dacă le place  vreun articol cu desăvârșire îl iau fără a se gândi la prețul acestuia.

 

3. Andreea- 1 an și 4 luni. Ea e soarele familiei Plăcintă. Are ochii albaștri și cel mai molipsitor zâmbet. E o fetiță foarte deșteaptă, înțeleaptă, nerăbdătoare, mereu curioasă și gata pusă pe șotii. Mami o vede o mini model, își dorește ca fetița ei să facă modeling până la vârsta școlară (căci deja atunci prioritățile se vor schimba). Deea, (cum îi spun părinții) e deja o fetiță cunoscută. Primul ei defileu a fost pentru brand-ul local Pupi sweet dress, la doar 9 luni. Apoi după vârsta de 1 an a fost model pentru câteva branduri locale (ex. Bombonici) și internaționale (Bluebell Turkey) de hăinuțe pentru copii. Tati, deși și-a dorit un băiețel o adoră pe Andreea și e cel mai mândru „tată de fată”. Sfatul Elizei (mama micuței model) pentru toți părinții: Iubiți-vă copii, acordați-le timp și investiți în ei cât mai mult posibil!!!

 

4. Cataleya e fetița cu ochi albaștri care fură multă atenție și admirație zi de zi, chiar și în timpul jocurilor din nisip. Plină de energie, entuziasm, zâmbet, voie-bună reușește să cucerească. Părinții și vor fetița fericită, asta e primordial în familia noastră (ne spune Livia, mama fetiței). Indiferent de ce își va alege în viitor o vor susține, fie chiar și același modeling. Cam săptămânal mami îi îmbogățește garderoba Cataleyei cu ceva achiziții noi. Sfatul mamei pentru părinții ce-și doresc pentru copiilor o carieră în modeling: Bunul gust este cu siguranță, un simț ce poate fi dezvoltat de la o vârstă destul de fragedă, iar criteriile frumuseții îi pot fi insuflate celui mic mai devreme decât ne imaginăm. Deci, nu neglijați această componentă a educației, întrucât frumosul se află la temelia a tot ceea ce a devenit reușit în artă și de ce nu, să pună astfel baza pentru ca piticii de astăzi să devină artiștii de mâine.

 

5. Fabian – o dulceață creață de băiat (4 ani) este mai mult decât rodul iubirii părinților, este plin de curiozitate și știe perfect cum să-i facă pe cei din jur fericiți! E model în sensul deplin al cuvântului, prima sa colaborare a fost cu brandul de hăinuțe Olala Kids, peste un an urmând a fi invitat la un spot publicitar pentru mezelurile Rogob. Iar recent Fabian a participat la filmările piesei „Pe umerii tăi slabi” de CARLAS DREAMS (un adevărat succes). Părinții îl văd în viitor un star pe marile ecrane. Sfatul părinților pentru micuța vedetă în devenire: Să fie un copil ascultător, educat și foarte sârguincios, pentru a ajunge un om respectat în societate!

 

6. Luca –  2 ani și 2 luni. E un băiețel foarte și foarte talentat și deștept, la doar vârsta de 1 an cunoaștea alfabetul în engleză, acum citește tot ce e posibil și adoarme în fiecare seară  cu cartea sub pernă. El e mândria părinților!!! Luca adoră să fie în centrul atenției și știe să cocheteze foarte bine cu aparatul de fotografiat. Iar ce ține de modeling, părinții nu insistă asupra acestui lucru, însă și-ar dori copilul model mai mult ca un hobby. Alina, mămica lui Luca ne spune că majoritatea hăinuțelor sunt dăruite (de rude), iar ei chiar și de achiziționează unele articole pun preț neapărat pe calitate și nu preț! Sfat pentru părinții cu băieței: Băiețeii sunt la fel de sensibili, gingași și dulci ca și fetițele, astfel orice copil trebuie să crească în iubire. Nu ne putem educa copii cu „-Nu plânge, ești băiat!”, căci până la urmă ne putem transforma copiii din niște îngerași nevinovați în niște maturi lipsiți de sentimente!

 

Model sau nu, până la urmă fiecare copil e UNIC și cel mai frumos, cel mai deștept pentru părinții lui!

Eu sper că v-au plăcut acești minunați copilași, atât de micuți dar care deja sunt vedete cunoscute, le puteți urmări activitatea pe facebook sau pe instagram (1. Olesea Buraga, 2. Lily.stratan, 3. elizaa_popa 4.leya_s_mommy 5. catharina_06, 6.mami_luca). Iar dacă aveți ceva a ne spune și despre copilul tău sau cunoașteți copii care pot fi o sursă de inspirație pentru alții, ne scrieți vă rog 😉

eumamica

Distracții

No description. Please update your profile.

2 Comments

Aliona Cretu

mai 3, 2018 at 2:58 pm

Bună ziua!!
Aș putea și eu să povestesc despre relația frate-soră, relațiile dintre copii și succesele lor.
Sunt mama unui baiat de 3 ani și unei fetițe de 1.6 luni.

    eumamica

    iunie 27, 2018 at 1:26 pm

    Bună Aliona. Cu mare drag așteptăm istoria ta. Ne trimiți un text bine structurat si câteva poze (care ulterior vor fi anexate articolului), deja denumirea articolului o voi pune eu reieșind din contextul istorioarelor/sfaturilor tale. Deci puteți totul expedia pe elysa.popa@gmail.com

LEAVE COMMENT