Mersul la grădiniță/creșă: cât de greu poate fi?

Mersul la grădiniță/creșă: cât de greu poate fi?

Mersul la grădiniță/creșă: cât de greu poate fi?

Astăzi, vreau să vă povestesc istoria noastră despre mersul și adaptarea la creșă. Citiți ce am făcut noi și a fost bine, căci am trecut repede și ușor peste această perioadă.

Deci, Deea avea 1 an și 8 luni, iar mami și tati au hotărât că e timpul ca mica lor prințesă să înceapă frecventarea creșei (și vă spun sincer a fost o decizie foarte bună).

Prima zi la creșă:
Emoții (aveam o tonă), deschidem ușa…. iese doamna educatoare (la prima impresie: severă) și repede încearcă să ia fetița, ne spune că o ia în grupă pentru 10-30 de minute. Iar eu trebuia să rămân afară (sub ușă mai exact) și să aștept. Deci asta a fost prima noastră tentativă de a-ne lăsa copilul cu o altă persoană decât mama, tata, buneii. Prima zi Deea a rezistat acolo 2 ore (timp în care mama a stat sub ușă, afară, înghețând).

A 2-a și a 3-a zi au fost exact la fel, nu stătea acolo mai mult de 2 ore. Mânca bine și apoi copilul nostru înțelegea că e timpul de dus acasă. Nu plângea mult, însă dacă cineva încerca să o ia în brațe sau cumva să pună mâna pe ea… se începea „adevăratul spectacol”. După 2 săptămâni de umblat a câte 2 ore la creșă, eu am decis să vorbesc cu doamna educatoare ca poate, poate să încerce să o lase și pe ea la somnul de la prânz. Educatoarea spune: „- hai să încercăm, însă ar fi bine să stați undeva prin apropiere (mai exact sub ușă, afară)”.

Prima zi de somn:
EȘEC!!! După 2 ore de încercări ca să o convingă să adoarmă, într-un final s-au egalat cu zero. Deci, m-am dus și am luat-o acasă, a adormit imediat ce am luat-o de acolo.

A 2-a zi de somn:
Deja i-am luat de acasă „pernuța ei de prințesă” și i-am dus-o acolo (poate asta măcar a face-o să doarmă acolo). A dormit doar o oră și a adormit în scaunul directorului 😀 (așa a hotărât ea!, cică e mai confortabil scaunul decât pătuțul).

După 2 zile de încercări, nu am mai avut alte „probleme”, să le spunem așa! Iar exact la o lună de frecventare, Deea pur și simplu adoră să mergem la grădiniță. Mergem cu plăcere și tare își iubește educatoarea și dădaca (în fiecare dimineață le îmbrățișează și fuge în brațele lor), iar mama și tata nu au nevoie de altă fericire, decât să știe că copilul lor se află în siguranță întreaga zi (iar odată ce ea vrea acolo înseamnă ca îi place și se simte bine!).

Cel mai greu am trecut și trecem (încă) peste perioada asta de adaptare a organismului în afara zonei lui de siguranță (adică acasă, în cercul lui restrâns de microbi/bacterii/viruși) copilul acuza tuse, rinoree (secreții nazale) și dureri în gâtișor. Doar o tratam în weekend, luni mergeam la creșă și totul luam de la început cu tratamentul. Însă, organismul ei nu mai reacționa la preparatele medicamentoase (nu aveau nici un efect) astfel am înțeles că tot de ce este nevoie e să-mi las copilul în pace și să-i ofer organismului șansa de-a se adapta singur noului mediu în care a nimerit! Eu, fiind medic de profesie, nu cred în puterea magică a medicamentelor! Cel mai bine începem cu inhalații, băi mai călduțe (ca de obicei), ceai sau lichid cât mai mult și spălarea cât mai deasă a năsuc.

Influența creșei asupra copilului meu:

– a început a mânca singură (ea până la 1 an și 8 luni insista să fie hrănită, nu se atingea singură de linguriță deloc!)
– a devenit mai vorbăreață (deși tot doar pe limba ei, limba bebelușilor)
– este mai încrezută. Acum nu o poți amăgi cumva ca poate să ii ei o jucărie din mână, știe să lupte pentru ce este al ei. Înainte, dacă la terenul de joacă un copil îi lua jucăria din mână ea venea la mine plângând, iar acum este altă situație.
– a început să mănânce mult mult mai bine. Se scoală și noapte și mănâncă. Iar la creșă este cea mai bravo la acest capitolul (mănâncă tot din farfurie).
– a devenit mai comunicabilă cu cei jur. Mai poți pune mâna pe ea, înainte era de-neatins.
– a învățat să se joace singură (până a merge la creșă, ea nu făcea nimic singurică, doar cu mama sau tata) respectiv îmi era foarte greu să mai fac careva treburi prin casă.
– a îndrăgit copii și mai mult. Acum la terenul de joacă, „pune ochiul” pe un copil care îi place ei, merge îl apucă de mânuță și se joacă împreună (te topești în astfel de momente)

CONCLUZIE:
NU VĂ FIE FRICĂ
să vă dați copii la creșe, la grădinițe! Nu vă puneți întrebări de prisos ( dar cum o să fie? ce o să facă micuțul/micuța fără mine? dar dacă o să plângă întruna? dar dacă o să-mi bată copilul? etc.) Încercați măcar, poate copilului o să-i placă să frecventeze! Iar mamele care vin cu fraze de genul: e prea micuț copilul (asta spun la 2 ani, la 3 ani, la 4 ani, și tot așa) sau copilul are nevoie de atenția și dragostea mamei (offfff, când aud). Draga mea mămică, nimeni nu te oprește să-ți iubești copilul în continuare și să îi oferi atenția cuvenită după ce îl ei de la grădiniță (petrece cu el atâta timp cât vrei). De multe ori m-am convins că mamele sunt mai complicate decât copii!

Iubiți-vă copiii și oferiți-le tot ce este mai bun!!!

eumamica

Copii

No description. Please update your profile.

LEAVE COMMENT